Singurul drum care a existat vreodată?

La începuturile mele ca fondator, șefa noastră de HR mi-a spus că echipa îmi putea citi starea de spirit dintr-o singură trecere rapidă pe hol și că asta îi afecta. M-a durut și mi-a rămas în minte de atunci. Acum am tot mai mult senzația că starea mea de spirit se copiază în fiecare agent căruia îi dau un brief.

Tonul unui prompt schimbă ce fac modelele. O echipă de la Max Planck (Coda-Forno, 2023) i-a dat lui GPT-3.5 o poveste anxioasă înaintea unei sarcini, iar modelul a făcut alegeri mai părtinitoare. O echipă de la Microsoft și Salesforce (Laban, 2025) a constatat că modelele se fixează pe o presupunere timpurie și rareori mai revin asupra ei.

În primul studiu, cercetătorii au dat modelelor de limbaj un chestionar folosit în psihiatrie pentru măsurarea anxietății, apoi le-au testat pe un set de teste pentru prejudecăți precum rasismul și discriminarea după vârstă. Textele care induceau anxietate au crescut scorurile de prejudecată, iar cu cât textul era mai anxios, cu atât creșterea era mai mare.

Al doilea studiu a simulat peste 200.000 de conversații. Când aceeași sarcină venea în mai multe mesaje, nu dintr-odată, cele mai bune modele au avut rezultate cu 39% mai slabe, în medie. Făceau presupuneri devreme, se grăbeau spre un răspuns complet și apoi se bazau pe el.

Așa că un brief scris obosit la 11 seara nu rămâne un singur brief prost. Devine punctul de plecare pentru tot ce face agentul după aceea.

Și totuși tratăm ce primim înapoi drept răspunsul, ca și cum același brief ar duce mereu în același loc. Nu duce, și nici noi. Același obiectiv, într-o marți liniștită și într-o vineri obosită, mă trimite pe mine, și agentul împreună cu mine, pe drumuri complet diferite, iar pentru că văd mereu doar unul dintre ele, pare singurul drum care a existat vreodată.

Ca să împrumut dintr-o vorbă cunoscută: dacă cei mai mulți dintre noi avem deja curajul să schimbăm instrucțiunile date LLM-ului, ce ne trebuie probabil e ceva mai multă seninătate ca să acceptăm unde ajungem.